Sari la conținut

DonQuijote

Members
  • Număr conținut

    1.474
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    53

Orice postat de DonQuijote

  1. Cam 9-9.5 l/100 urban si 6.5l/100 extraurban, consumuri medii. Cel urban este consumul care l-am avut peste iarna, cu drumuri scurte de pana in 5 km, in conditii de trafic aglomerat (stat la coada mai mult decat mers), cate un drum dimineata si seara, spre/dinspre serviciu.
  2. Astăzi am poposit în service cu el. Deranjat de o vibrație la 1500 rpm și de un zgomot de frecare sacadată, mai pregnant dimineață pe motor rece, ce se auzea foarte clar între 1700 și 2200 rpm, în treptele 2 și 3 (odată cu viteza zgomotul de rulare acoperea zgomotul problemă), am zis să merg cu el să îi fac o verificare (având în plan și o ieșire din țară la sfârșitul lui iunie). Surpriza mare a fost când au verificat nivelul uleiului (știu, ar fi trebuit să o mai fac și eu din când în când, dar fiind motor nou și neaprinzându-se nici un martor niciodată de când l-am luat, nu am făcut-o).
  3. Deși sunt membru al acestei comunități de aproape un an și mândru posesor al unui Duster Laureate 1.2 TCe 4x2 de mai bine de 9 luni, încă nu am reușit să îmi prezint tovarășul cum se cuvine până azi, dar a venit momentul. Mai bine mai târziu decât niciodată Brun-ulică al meu, pentru cei ce nu îl știu este cel de mai jos (poză făcută la prima noastră întâlnire, în parcare la concesionar, cu o zi înainte să îl ridic) Mulțumită lui, am avut ocazia să vă cunosc și pe o parte dintre voi, cu ocazia ieșirii la Iezer în septembrie 2014 Este un Laureate cu motor pe benzină 1.2
  4. Felicitari de achizitie si bine ai venit. Te inteleg perfect cu 4x2, aceleasi considerente sunt si in spatele meu. In ceea ce priveste motorizarea, nu stiu si nici nu cred ca vei regreta. 1.2 TCe e un motor excelent, dar la fel este si 1.5 dCI, si desi 1.2 TCe e o idee mai sprinten, diesel-ul este mult mai econom.
  5. Pai pe site-ul celor de la AUTO-HAK m-am uitat si am vazut preturile la carlig si instalatie. Pus in regie proprie inseamna deja bye-bye la instalatia electrica, dar nu comentez de asta.
  6. Interesant. Pe site-ul lor, carligul e listat la 466 RON + cea mai ieftina instalatie 200 RON. Ti-au facut ceva discount sau au in oferta si altceva decat pe site?
  7. Din ce am citit eu pe acolo au pus discuri de la un Audi TT. Dar poate greseste Google Translate.
  8. Categoric vor refuza. Nu spune nimeni ca e imposibil. Foarte greu este ca rezultatul final sa fie tehnic superior solutiei de fabrica, iar ulterior modificarea sa fie si omologata.
  9. @t0rquemada scrie pe tine, si asa cauta el pe cineva sa se ofere pentru activare camera si MediaNav la ultima versiune. Doar ca e cam departe de Iasi
  10. Modificand franele de pe spate din saboti in discuri, tu zici ca nu se fac modificari la sistemul de franare? Sunt de acord ca, in cazul unei executii corecte, eficienta franarii poate creste la trecerea pe discuri. Dar daca faci modificarea fara omologare ...
  11. In caz de accident, vreau eu sa vad pe cel cu modificarea de fata cum demonstreaza ca nu este de vina. Orice companie de asigurari se va exonera de plata asigurarii prin modificarea facuta la sistemul de franare.
  12. Se gaseste in aceasta saptamana la LIDL (retailer cunoscut la noi, nu dau numele complet pentru a nu face reclama). Cu el am scapat de zgomotele facute de celebrul burete dintre bord si parbriz, si de un greier din usa dreapta fata.
  13. Poate a facut ca mine, a gasit masina dorita pe stoc in tara? Si eu am avut masina in cam 2 saptamani de la plata avansului, la ridicare am platit si diferenta. Si bine ai venit printre noi si de la mine. Multi km fara probleme.
  14. Din cate stiu eu, cel din acest topic este pentru 4x4 exclusiv, fiind diferentialul de pe spate. Cel din celalalt topic se poate in teorie utiliza si pe 4x2, oferind usoare avantaje in situatii problema (te poate ajuta sa iesi din situatii in care pierzi aderenta la una din rotile fata) dar vine cu neajunsul unei directii ce nu va raspunde la fel de bine in viraje cu usoare pierderi de aderenta (asfalt ud sau mazga), si cam poti ajunge in stalp/pom/peisaj din cauza lui.
  15. Socul a fost la cel putin 70km/h, cu Duster-ul infranat destul de tare, dupa cate vad eu. Nu poti zice ca nu a fost un soc puternic, in plus Ford-ul pare ca intrat binisor sub Duster, l-a ridicat ceva de fund (in loc sa fie un soc preluat de bara spate integral). L.E. Din descrierea de la link-ul sursa, se pare ca nu are nimic la puntea spate. Si cu totii putem remarca atitudinea exemplara a celui cu Duster (multi ar fi venit urlând către cel ce i-a lovit).
  16. Felicitari si bine ai venit. Eu mi-am gasit pozitia in scaun cam dupa 3.000 km. Acum nu mai am probleme la drumuri lungi.
  17. Nici eu nu am problema cu AC-ul. Bataia in directie cu rotile virajate am sesizat-o de cateva ori, dar am uitat de ea. E total ne-periculoasa din cate am inteles. Lag la acceleratie nu am (alt motor intradevar, benzina cu turbo)
  18. Sincer, eu prefer sa am cheie la busonul de la rezervor decat usita cu deschidere din interior. Usita aia se poate forta oricand, o vad ca o invitatie pentru cei binevoitori sa isi faca plinul gratis. In ceea ce priveste claxonul, desi sunt cu totul de acord ca este mult mai ergonomic pe volan, intr-un an de zile nu am avut nevoie aproape niciodata sa il folosesc (cred ca o singura data am trezit pe cineva la semafor cu un claxon foarte scurt, trecusera deja 10 secunde si se facea rosu imediat).
  19. Cred ca doar 1.2 TCe are distributia pe lant. Din cate stiu eu 0.9 TCe o are tot curea.
  20. Cere sa iti deschida (daca nu au facut deja) fisa de service pentru zgomotul pe care il auzi. Fisa ramane deschisa, nu semnezi de inchiderea ei pana cand nu esti convins ca problema (daca este o problema) s-a reparat. Astfel, sunt nevoiti sa repare in garantie, indiferent de data cand vor primi raspunsul de la uzina.
  21. La asta nu ma asteptam Varianta simpla, fara navigatie, ce vine pe Duster, gestioneaza fara probleme contactele cu nr multiple. Dupa ce aleg contactul, imi cere sa aleg ce nr de telefon al lui vreau sa apelez.
  22. Eu cred ca am exprimat destul de clar consumul meu. Nu m-am referit la el ca fiind odata, ci m-am referit la el raportat la stilul meu de condus. Tudore, berea o bem. Si crede-ma ca in trafic ma vei depasi intotdeauna, indiferent ce voi conduce eu. Se poate sa nu facem totusi misto unii de ceilalti cu consumul in coborare, scos din viteza si cu motorul oprit? Nu de alta, dar la mine pompeaza benzina in rezervor atunci
  23. Consum real: oras: 9.5l/100 (pe timp de iarna, in conditii de trafic, drumuri de 4-5 km/h la intervale de cateva ore) in afara, 6.5l/100, daca nu trec de 110km/h si nu abordez fiecare depasire la limita. Porneste intotdeauna la sfert de cheie, se conduce precum un diesel (schimbi de multe ori pana in 2500 ture, merg constant in oras la 1600-1800rpm, si niciodata nu da in bot si e mereu prompt in raspunsul si feedback-ul la acceleratie)
  24. Tudor, aici ai dreptate, fiecare isi alege masina dupa propriile sale pareri si gusturi. Nimeni nu zice ca un motor este mai prost decat altul, dar iti recomand sa nu te pui la o liniuta cu un 1.2 TCe, vei ramane mult in spate. Mai ales cu unul 4x4 (cand se vor produce), cutia mai scurta il va avantaja si mai tare la demaraj. Motorasul chiar duce Duster-ul la 100km/h in 10 secunde, ceea ce este cu destul de mult mai repede decat o poate face 1.6 16V. Koleos, din cate stiu eu, nu se vinde decat cu motor diesel. De ce? Intreaba pe Renault. Marketing probabil, ma indoiesc ca nu au gasit in og
  25. Eu imi voi pune GPL doar daca imi face cineva cadou instalatia (adica nu imi voi pune).
×
×
  • Creează nouă...