Sari la conținut

Turmalinul Meu


Postări Recomandate

Intamplare nostima si nu prea:

 

varianta scurta: mi s-a aprins un martor in bord pentru ca aveam ceva apa prin instalatia de alimentare cu carburant, de la calitatea "exceptionala" a motorinei aditivate de la OMV.

 

varianta lunga:

Miercuri seara, cand am plecat de la birou, s-a aprins in bord martorul galben pentru "control gaze esapament". Fiind patit de la Golf-ul precedent, stiu ca mersul prea mult prin oras si la turatii joase nu indeplineste conditiile pentru inceperea curatarii DPF, asa ca primul gand a fost ca s-a infundat filtrul de particule si nu si-a putut face curatarea. Totusi, in ultimii 5000 km aveam vreo 3000 facuti in afara, deci n-ar fi trebuit sa fie prea plin filtrul.

Am mers cativa kilometri pana undea aveam treaba si joi dimineata, vazand ca nu s-a stins, am urmat recomandarea din manual si am mers la service-ul autorizat Dacia. Desi nu aveam programare, m-am dus si le-am explicat problema. Cand i-am zis domnisoarei ce martor s-a aprins, mi-a replicat aproape instant: "De unde ati alimentat?". I-am zis ca eu pun numai de la OMV si ocazional Rompetrol, dar numai motorina aia aditivata (MaxxMotion, respectiv Efix Plus), iar ultime alimentare fusese de al OMV. Replica a venit, din nou, aproape instant, dar de data asta cu compasiune in glas: "Ati pus de la benzinaria de la XYZ (nu-i dau numele), nu-i asa? Am avut 2 clienti carora le-au gasit colegi apa cand au desfacut" :(

E drept ca mersesem vreo 10 km de cand se aprinsese martorul pentru alerta nivel carburant si probabil ca asta a agravat problema. Precedenta alimentare fusese pe 11 octombrie si facusem un drum de vreo 350 km in afara, apoi vreo 150 km in oras si apoi am plecat in vacanta vreo 10 zile. La intoarcere am mai facut vreo 150 km prin oras si apoi a sunat bip-ul ca trebuie sa alimentez. Tinand cont ca OMV-ul de la XYZ e in partea cealalata de oras si urma sa ajung oricum acolo in 2 zile, am zis ca n-are rost sa fac un drum doar pentru asta. Mai ales ca stiu din experienta ca mai pot face macar 30 km dupa ce se aprinde becul. Asa ca 2 zile am facut doar 2-3 drumuri scurte (3-4 km) insumand vreo 20 km. Bineinteles, asta a insemnat ca pompa a tras de pe fundul rezervorului, unde probabil ramasese mai multa apa decat motorina.

Partea mai nasoala e ca in seara de miercuri am mers si am facut plinul de la OMV XYZ, asa ca le-am mai facut inca o data vanzare. Mi-e si ciuda, ca e destul de scumpa MaxxMotion fata de motorina obisnuita si iata ca tot mi-a facut probleme. Stiu ca se pot gasi explicatii (condens de prin cisterna sau rezervoare), dar tot nu e normal. Din pacate pentru ei n-o sa ma mai prinda pe acolo vreodata - e singura forma de protest pe care o am la indemana.

Am plecat de la service cu programare pentru vineri, dar dupa inca vreo 10 km martorul s-a stins, probabil ca a apucat sa intre motorina noua si s-a curatat. AM anulat programarea, ca nu mai aveau ce sa verifice la service, cata vreme masina trage normal si nu mai are niciun martor aprins in bord.

 

Scuze pentru lungimea povestii.

Editat de bbm
Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
  • Răspunsuri 67
  • Creat pe
  • Ultimul Răspuns

Top participanti la discutie

Top participanti la discutie

Postari populare

Salut!   Intr-un final, dupa (relativ) multa asteptare si umblat pe la banci, am intrat in posesia noului meu Duster O sa las pozele sa vorbeasca mai mult, dar, pe scurt, am urmatoarea configuratie

Salutare,   Tocmai m-am intors de pe drum, de data asta si cu un pic de soft off-road (poze mai jos). Am ajuns la 1250 km, asa ca week-end-ul viitor o sa ies din rodaj Din pacate n-am mai putut urc

Niste poze mai recente: in week-end-ul trecut am mers la Durau, unde a nins mai ceva ca in decembrie. Mai avem putin si-l asteptam pe Mos Craciun:)   Planul era sa mergem cu cele 2 Hil

Posted Images

La noi in Iasi sunt doar 3 statii OMV, deci nu-i chiar asa de mare misterul. In plus, stiu ca sunt naiv, dar prefer sa cred varianta in care a fost un accident si doar pe lotul ala de carburant au fost probleme. Asa ca s-ar putea sa nu mai fie probleme pe viitor la statia asta, la fel cum se poate sa patesc la fel la statia cealalta.

Deocamdata o sa trec la Rompetrol o vreme. Niste colegi de la birou mi-au recomandat sa pun de la Mol si cred ca o sa incerc, sa vad daca e vreo diferenta.

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Am inteles, sa-i protejam, se mai intampla..

Daca-ti pasa si de masina, schimba macar filtrul de motorina. Cu injectoarele si pompa de injectie vezi tu mai incolo. Drumuri bune!

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

@Stef13 : vreau sa merg la revizie peste vreo 2 saptamani, ca se implinesc 12.000 km de la precedenta revizie, asa ca o sa astept pana atunci.

Sper sa nu fi afectat prea tare injectoarele, ca n-am mers totusi decat 30-40 km cu ce era pe fundul rezervorului. Daca ar fi fost multa apa in motorina de cand am facut plinul, ma gandesc ca dadea eroare mai devreme. O sa-i rog pe cei de la service sa verifice.

Mersi!

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
  • 1 month later...

Iaca am facut si revizia saptamana trecuta, ca se adunasera peste 13.000 km de la precedenta. Din moment ce merg cam jumatate din timp in oras si la noi in Iasi e foarte mult praf, prefer sa fac mai des reviziile, ca cei 20.000 km recomandati de Dacia mi se pare un interval cam mare.

 

Iaca a venit si pentru turmalinul meu momentul primei revizii. Desi initial imi propusesem sa o fac pe la 10.000 km, am preferat sa astept sa se termine iarna si vremea rece. Am mers acum cateva zile la service-ul Caremil din Iasi, cu urmatoarele rezultate:

 

Kilometraj: 25502 km

 

- totul OK pe la frane, directie, suspensii (cica nu au gasit jocuri)
- placute frana: mai am 7mm din 13 mm (deci ma mai tin sigur pana la urmatoarea revizie, pe la 37 - 38.000 km, posibil chiar mai mult)

 

Am platit urmatoarele:

 

- ecotaxa / timbru verde = 1,38 lei
- manopera = 170,24 lei
- garnitura buson golire ulei = 12,51 lei
- filtru ulei = 59,81 lei
- filtru motorina = 103,29 lei
- cartus filtrant aer = 76,14 lei
- filtru habitaclu = 112,03 lei
- Dacia Oil plus DPF Diesel 5W30 / 5 litri = 288,35 lei
- consumabile = 5 lei

 

TOTAL revizie: 829,02 lei

 

Fata de revizia precedenta, de acum 8 luni, s-a scumpit destul de mult filtrul de habitaclu (cam 27 de lei in plus) . Per total am iesit cam la aceeasi suma, doar ca in martie a mai fost si niste antigel pe factura, ca a trebuit completat.

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ca probleme, am reclamat faptul ca din cand in cand, cu motorul rece, se aprinde in bord martorul de baterie si se aude un bip. E foarte scurt, maxim 2 secunde, dar de cele mai multe ori il vad cu coada ochiului, ca se stinge repede. In schimb bipaitul il aud si am zis ca daca tot o duc la service sa se uite cineva.

Mi-au zis ca au testat bateria cu un tester si le-a zis ca trebuie reincarcata. Au pus-o pe un robot de incarcare si au testat-o din nou cand era incarcata complet, iar testul a iesit OK.

Ce am observat e ca patesc chestia asta doar cand e foarte rece afara (sub 5 grade) si sta masina mult oprita (peste noapte sau 8-9 ore in fata biroului), iar la pornire dau pe caldura la maxim. Daca rotesc butonul 2-3 pozitii spre rece, nu mai bipaie si nu se mai aprinde nimic. I-am explicat asta si tipului de la service si a zis ca e posibil sa fie din cauza alternatorului, care la Euro 6 cu start-stop nu baga in permanenta 14V (sau 13V si ceva) in acumulator, ci e optimizat pentru consum de carburant. Doar cand creste cererea de curent incepe si el sa bage mai puternic.

Am impresia (nu bag mana in foc) ca pe incalzire e o rezistenta electrica, cel putin cand e motorul rece. Daca dau pe caldura la maxim probabil ajunge sa traga mult curent brusc si pana intra alternatorul sa bage la maxim are cateva clipe in care depaseste un prag si asta face computerul de bord sa sune alarma. Altfel nu reusesc sa-mi explic comportamentul, ca in rest nu am vazut martorul ala aprins, desi am mers si cu toate luminile aprinse (faza scurta, proiectoare, stop de ceata) - singurul scenariu in care mai sunt multi consumatori electrici de putere.

Din moment ce testul pe baterie a fost in regula, tot ce pot face e sa sper ca n-o sa ma lase in drum pe undeva :)

 

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți începe deja să scrii comentariul și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, te rog, autentifică-te.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

Încărcare
  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.



  • Susține forumul

    Cumpără de la eMAG apăsând întâi acest buton

    și vei susține forumul.

    Recomandăm și PCGarage, Fashion Days, Elefant.ro, CEL.ro, F64, evoMAG, Libris, Flanco, Anvelope-oferte.ro

    De fiecare dată când dai mai întâi click pe unul din aceste linkuri de mai sus, iar abia mai apoi cumperi, ajuți forumul cu un mic comision care se întoarce în contul de afiliere.

  • Inregistrare/Autentificare

    Pentru a putea posta, te rugam sa te inregistrezi / autentifici.

  • ForumDuster.ro pe Facebook

  • Topicuri

  • Postări

    • Salutare tuturor! Revin după 2 ani în care doar am urmărit forumul.  Mașina a ajuns la 5 ani și 85.000 km și a terminat garanția si reviziile incluse în pachetul "fără griji". Cred că pachetul și-a meritat banii la cum pare că s-au scumpit piesele și manopera. Am văzut un deviz aici pe forum de vreo 4000 lei pentru revizia de 4 ani, cu schimb distribuție, iar eu nu am plătit nimic. Între reviziile oficiale, am mai făcut eu schimb de ulei cam la 10-12.000 km (fac cam 20.000 km pe an). Nu am avut nevoie de alte intervenții în service, iar cu antigelul nu au mai fost probleme. Și acum rezumatul acestor ultimi 2 ani Un prim accident în care cineva mi-a tăiat calea atât de hotărât încât pentru un moment am crezut că eu aveam cedează trecerea și nu am observat. Din fericire a apucat să treacă și doar l-am șters în frânare în partea dreapta spate. Dacă eram cu 1 secundă mai în față. cred ca intra destul de tare în mine.  Apoi, după 2 luni, un șofer din spate nu a observat că mă oprisem la trecerea de pietoni în spatele unei mașini care a frânat brusc (zicea că schimbase banda și se uita în spate) - s-a simțit destul de bine impactul. Și al treilea - anul acesta: de pe o străduță laterală a ieșit un șofer când am ajuns in dreptul lui. Am încercat să evit, dar aveam mașină pe banda din stânga si tot ne-am atins, dar a fost destul de ușor. Am mai avut un incident într-o seară, după această iarnă în care șoselele erau pline de găuri. Veneam spre casă pe centura București si am lovit o groapă plină cu apă. Mi s-a aprins senzorul de presiune destul de repede și deja simțeam că roata e dezumflată. Am mers până la prima benzinărie si am văzut că janta era strâmbă, dar din fericire anvelopa nu s-a tăiat - doar a făcut o mică gâlmă. Fix atunci intra în benzinărie un camion. Am împrumutat un ciocan, am îndreptat janta cât am putut, am umflat roata și am mers spre casă. Era sfârșitul iernii și am trecut curând la cauciucurile de vară și jantele pe 17. Probabil dacă aveam jantele de aliaj dauna era mai mare. În toamnă o să cumpăr alte anvelope - probabil voi trece la Grabber Cross A/S să rămân cu un singur set de anvelope și voi avea și lanțuri la mine pentru ieșiri mai grele.  La ultima vizită în service s-a constatat că amortizoarele pe spate au cam curs - simțeam și eu o schimbare în rău a comportamentului mașinii, mai ales la trecerea peste limitatoare de viteză. Încet-încet, vreau să aduc diverse îmbunătățiri mașinii, așa că am profitat de ocazie și am instalat amortizoare Bilstein by Mudster +2cm - pare că este cu totul o altă mașină. S-au schimbat și flanșele de amortizor pe față și asta a rezolvat o altă problemă pe care o aveam: uneori când frânam în timpul parcării, se auzea o bătaie. Inițial am crezut că ar putea fi o bucșă, dar la verificare totul părea în regulă. Repet poate la fiecare mesaj acest lucru: în continuare îmi place mașina foarte mult și nu am în plan să o înlocuiesc. Să fiu sincer, m-am gândit și nu imi vine în minte o altă mașină care să se potrivească momentan stilului nostru, cu un buget decent. Am reînnoit RCA și Casco la Allianz. Probabil o să ajung mai rar în reprezentanță - amortizoarele și schimburile intermediare de ulei au fost făcute în alte service-uri. Drumuri bune și să auzim doar de bine!
    • Mulțumesc pentru sfaturi! Din păcate bateria m-a lasat in concediu departe de casa. Acasa mi-as fi luat direct 7711575175 pentru a evita probleme de genul acesta. A doua varianta era Bosch 0092PE0080 care am inteles ca e aproape identică cu Varta, care insa nu era prea bine in parametri la masuratori. (Cea de pe stoc) Asa ca am optat pentru a 3 a varianta Exide EL700 care se potriveste perfect, insa e "virgina" exact pe partea unde este furtunul de evacuare a gazelor si nubare dop, ci un capac turnat sin plastic. (Am atașat o poza cu situatia din teren) Am scris celor de la Exide cerand sa ma ajute cu informatii referitoare la deblocarea gaurii pe partea bornei plus, insa se pare ca au multe solicitari, sau sunt interesati sa vanda cat mai mult, iar cand ai o problema tehnica se fac ca ploua. (am scris direct la exidegroup.com) Am montat bateria asa pe masina si am lasat-o peste noapte in speranta ca isi citește valorile noii baterii si in timp isi va regla parametrii de încărcare pentru noua baterie. Maine ii dau o cheie.😃
    • Varta are găuri pe ambele părți și, pe capacul de protecție al bornei + are un dop detașabil, pe care îl montezi pe partea opusă furtunului. Soluții: 1. Dai bateria retur 2. Pui furtunul pe partea cealaltă
    • Am achizitionat un acumulator Exide EL700 EFB de 70Ah 760A (EN) Este compatibil din punct de vedere dimensional, insa are gaura pentru furtunul de evacuare a gazelor pe partea bornei minus, iar tavita bateriei originale are furtunul pe partea bornei plus. Dopul pe partea bornei plus pare a fi turnat.  Ari mai întâlnit situația asta? (Sa aveti nevoie de schimbarea poziției ieșirii furtunului de evacuare a gazelor la bateriile Exide?)
    • Vand prelata auto Duster , este noua ,am vandut mașina si nu am apucat sa o folosesc,nu este made in China,250 lei  
×
×
  • Creează nouă...