Sari la conținut

Postări Recomandate

In al patrulea rand am dat si exemplul a doi colegi care si-au schimbat username.

In al cincilea rand (si poate nu ultimul) am citat si punctul #3 din Regulament in care am subliniat si prima parte (a doua cu suspendarea ambelor conturi este destul de clara), dar pentru ca nu s-a inteles asa bine citez si subliniez din nou

Citat

3. Un utilizator este identificat pe forum printr-un nume utilizator unic (user / username), inregistrarea sub alt nume a aceleiasi persoane se numeste CLONA si este strict interzis. Inregistrarea / folosirea unei clona va atrage dupa sine suspendarea (ban) ambelor conturi (atat clona cat si cel intial).

iar pentru ca s-a interpretat putin asta incerc sa si detaliez. In primul exemplu colegul are trei username deci nu mai este identificat printr-un nume de utilizator unic (user / username) si chiar daca doua nu mai sunt active acesta are (a avut) trei username.

Apoi cred ca prin asta se poate crea si putina confuzie pe forum, in al doilea exemplu userul @ Midnighte a fost citat in destule posturi, daca se da click si se merge la unul din ele va apare @PufarinaUcigasa , pe langa faptul ca avem deja doua nume de utilizator cineva care citeste aceste posturi nu mai intelege nimic, iar daca incearca sa vada si alte posturi interesante ale userului @ Midnighte nu gaseste nimic despre acesta (chiar daca este mentionat \citat), normal si firesc se intreaba “cine este @ Midnighte?” pana la urma. Mergand putin mai departe, daca alti cativa useri care (inca) mai sunt activi isi schimba user_name de vreo doua-trei ori (de ce nu are importanta, dar pentru ca se poate …) confuzia poate creste (si este mai mare cu cat numarul celor care fac acest lucru este mai mare).

Tocmai de aceea nu am intrebat vreun moderator (care poate interpreta toate acestea cum doreste) si l-am intrebat pe @dust3radmin , din cate stiu Administratorul a creat Regulamentul si gestioneaza functionarea optima a platformei, ii multumesc anticipat pentru eventualul raspuns cu toata stima si respectul pentru timpul si efortul depus in administrarea si mentinerea acestui forum. :thumbsup:

Toate cele bune si sa auzim \citim numai de bine!

Editat de Gil26
Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
  • 2 months later...
  • Răspunsuri 20
  • Creat pe
  • Ultimul Răspuns

Top participanti la discutie

Top participanti la discutie

Postari populare

Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat. As dori sa incep prin a multumi tuturor celor care se preocupa de binele acestei frumoase comunitati. Chiar daca uneori ajungem sau parem in contradictor

Salutare. Desigur, am adaugat. Multumesc frumos pentru instiintare. Am rugamintea ca oricine vede neregularitati pe forum sa foloseasca functionalitatea de raportare. De asemenea, daca ved

Buna ziua. Nu ma zgarie pe creier pe mine personal insa am observat ca la date profil nu pot selecta anul productiei autoturismului 2018. O zi frumoasa

Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat.

As dori sa incep prin a multumi tuturor celor care se preocupa de binele acestei frumoase comunitati. Chiar daca uneori ajungem sau parem in contradictoriu, suntem parte din aceeasi "familie".

Multumesc @Gil26 si @t0rquemada pentru ca va pasa, cat si celorlalti ce nu au luat parte la aceasta ultima discutie dar sunt constant implicati pe forum ajutand pe altii sau raportand lucruri care nu sunt in regula.

Subiectul adus in discutie este unul important de aceea e bine sa-l clarificam, sa ramana clar o data pentru totdeauna.

Prin regulamentul creat, am dorit sa ma asigur ca nu vor exista mai multe conturi care reprezinta aceeasi persoana, si nici nu am dorit sa se ajunga la situatia in care o persoana sa isi schimbe numele de utilizator fara nici un fel de limita.

Daca au existat abateri in trecut (si poate au fost scapate cu vederea), imi cer eu scuze. Nu am timp sa ma ocup mereu de forum, de aceea m-am si bucurat cand am auzit ca sunt oameni care vor sa ajute cu moderarea.

Daca mai sunt persoane in prezent care folosesc mai multe conturi de o data (nu inteleg de ce ar face cineva asta, mi se pare foarte obositor sa tii minte ce ai postat ultima oara, cand si de pe care cont), le rog sa ramana la un singur cont.

Daca observati vreo neregula, va rog sa raportati ca si pana acum. Celor care participa in discutii si sunt membri pe forum, le doresc sa mentina un ton calm si o atitudine prin care cei "din jur" sa se simta ajutati/ascultati, iar pentru moderatori, ii rog sa nu faca abuz de drepturile pe care le au pe forum.

Aici, pe forum, regulile nu sunt facute ca sa fie incalcate, dar nici nu sunt facute pentru ca ne dorim sa dam in cap in stanga si in dreapta.

Incercam pe cat posibil sa rezolvam cu vorba buna. "Pedepsele" si actiunile din partea moderatorilor ar trebui sa fie lasate ca o ultima "solutie". ATENTIE: Interesul nostru este sa crestem aceasta comunitate, nu sa ii respingem pe cei care sunt nou veniti doar pentru ca nu se aliniaza la regulament. Unii poate nu au folosit in viata lor un calculator, poate nici nu inteleg anumiti termeni din regulament: haideti sa ii ajutam.

Imi place sa cred ca suntem oameni in toata firea, nu are nimeni nimic de dovedit aici. Suntem in aceasta comunitate pentru ca ne pasioneaza subiectul si pentru ca dorim fie sa invatam mai multe, fie sa ii ajutam si pe altii prin ceea ce am invatat si noi.

Acest forum nu exista pentru a concura cu cineva sau a face "spectacol".

Va multumesc inca o data tuturor pentru aportul minunat pe care-l aduceti acestei comunitati si pentru ca, prin putinul vostru timp liber, puneti umarul sa ii ajutati si pe altii.

Sunteti geniali.

Va doresc o seara cat mai frumoasa.

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Legat de profil,multe sunt "hakuite" și în numele lor se postează spam.Cred ca userul nici nu știe ca i este spart profilul și se trezește banat.

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Daca sunt sau apar astfel de cazuri cred ca in prima faza se poate sterge postul si atentionat userul. Dar nu tin minte ca pe acest forum sa fie conturi "hakuite" ca pe alte forumuri unde au fost destule astfel de “cazuri” din pacate, la inceputul anului trecut a fost chiar un “atac” masiv (inclusiv pe unele Dacia) atat eu cat si @t0rquemada le-am semnalat celor doi administratori acest lucru:

De câteva zile, tot felul de utilizatori, înscriși prin 2019 și mai nou 2006, 2015 etc spammează cu linkuri mai mult sau mai puțin utile. Problema nu e că spammează ci cum s-au înscris în trecut: a fost forumul spart și s-au furat conturi și parole sau altceva.

Raspunsul unui admin si solutia sa a fost:

… s-a facut o analiza pe inregistrari si postarile se fac simplu prin logare in cont. Nu este ceva gen furt de sesiune, pt ca se foloseste parola pentru a intra. La noi parolele nu au stat niciodata in clar, sunt hash + salt key. Chiar daca le-ar lua cineva, tot prin brute force ar trebui sa gaseasca parola care a dus la respectivul hash si apoi sa se logeze (dureaza ceva sa faci asta si nu e ceva ce s-ar face pt a posta niste spam)… schimba-ti parola daca nu ai facut asta deja si oriunde ai folosit perechea username/parola probabil e compromisa. daca cineva a gasit perechea intr-o baza de date, e suficient sa dea o cautare pe google dupa <user> si sa incerce parola pe care o are … pe site-ul https://haveibeenpwned.com/ puteti sa introduceti adresa de mail sa vedeti daca apare in data breaches. …

Am citat pentru ca poate sa fie ceva de invatat din toate acestea (“lesson learned”) dar nu stiu ca acest forum sa fie spart, conturi si parole furate, etc.. Ca au mai fost cativa boti ce au facut spam cred ca este altceva, chiar ieri parca a fost un spam pe aici dar s-au luat imediat masurile necesare :thumbsup: (si eu am mai dat raport la cateva posturi cu spam si imediat au fost sterse).

Pana acum cred ca acest forum a fost unul curat si sper sa ramana asa, iar acest lucru cred ca depinde si de noi userii, sa il mentinem asa, sa avem grija de cont, profil, etc. … ba mai mult, sa ridicam “stafeta” si sa il facem mai interesant si util :yes: (fiind citat \mentionat pe alte forumuri chiar si pe cele straine, multe informatii fiind preluate de aici, stiu si useri care s-au inscris pe acest forum chiar daca au alte masini Dacia \Renault sa primeasca ajutor, etc. ...) 

Editat de Gil26
Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Nu cred ca userii normali se apuca sa posteze prostii asa din senin.Eu am început sa șterg doar spamul. Pe alt forum se înregistrează zilnic min 5 conturi spam..Cum forumul e lăsat de izbeliște pot doar sa banez IP.. nume adresa mail..IP sunt de pe alte meleaguri..

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți începe deja să scrii comentariul și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, te rog, autentifică-te.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

Încărcare
  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.



  • Susține forumul

    Cumpără de la eMAG apăsând întâi acest buton

    și vei susține forumul.

    Recomandăm și PCGarage, Fashion Days, Elefant.ro, CEL.ro, F64, evoMAG, Libris, Flanco, Anvelope-oferte.ro

    De fiecare dată când dai mai întâi click pe unul din aceste linkuri de mai sus, iar abia mai apoi cumperi, ajuți forumul cu un mic comision care se întoarce în contul de afiliere.

  • Inregistrare/Autentificare

    Pentru a putea posta, te rugam sa te inregistrezi / autentifici.

  • ForumDuster.ro pe Facebook

  • Topicuri

  • Postări

    • Masina a ajuns la peste 7500 km.Un consum facut pe Bucuresti (Militari-Colentina) A3 Râșnov Codlea(Bv) 6.8 l/100km.Am fost 4 adulti aprox.360 km.La întoarcere a fost aglomerat in statiuni plus Bucuresti! Am obținut o fisura mica la 5000 km.La acest drum fisura a plecat așadar pe viitor trebuie înlocuit.Noroc ca e pe partea pasagerului!
    • Desigur! Datele exacte: Varianta S a sistemului de bare transversale Thule WingBar Edge 958X (cunoscută ca Thule WingBar Edge 9581) are o lungime absolută a barei de 75,2 cm și este proiectată pentru o distanță exterioară maximă între barele longitudinale ale mașinii de 94 cm.Specificații de lățime și montaj (Modelul 9581 / S)Datorită picioarelor telescopice integrate care culisează câte 50 mm în fiecare capăt, barele se pot ajusta după cum urmează:Lățimea absolută a barei (fără picioare): 752 mm (75,2 cm)Distanța de montare pe vehicul (la exteriorul barelor mașinii): Între 840 mm și 940 mm (94 cm) maxim.Lățimea utilă pentru accesorii (spațiul de încărcare): Între 630 mm și 730 mm.
    • Salutare tuturor! Revin după 2 ani în care doar am urmărit forumul.  Mașina a ajuns la 5 ani și 85.000 km și a terminat garanția si reviziile incluse în pachetul "fără griji". Cred că pachetul și-a meritat banii la cum pare că s-au scumpit piesele și manopera. Am văzut un deviz aici pe forum de vreo 4000 lei pentru revizia de 4 ani, cu schimb distribuție, iar eu nu am plătit nimic. Între reviziile oficiale, am mai făcut eu schimb de ulei cam la 10-12.000 km (fac cam 20.000 km pe an). Nu am avut nevoie de alte intervenții în service, iar cu antigelul nu au mai fost probleme. Și acum rezumatul acestor ultimi 2 ani Un prim accident în care cineva mi-a tăiat calea atât de hotărât încât pentru un moment am crezut că eu aveam cedează trecerea și nu am observat. Din fericire a apucat să treacă și doar l-am șters în frânare în partea dreapta spate. Dacă eram cu 1 secundă mai în față. cred ca intra destul de tare în mine.  Apoi, după 2 luni, un șofer din spate nu a observat că mă oprisem la trecerea de pietoni în spatele unei mașini care a frânat brusc (zicea că schimbase banda și se uita în spate) - s-a simțit destul de bine impactul. Și al treilea - anul acesta: de pe o străduță laterală a ieșit un șofer când am ajuns in dreptul lui. Am încercat să evit, dar aveam mașină pe banda din stânga si tot ne-am atins, dar a fost destul de ușor. Am mai avut un incident într-o seară, după această iarnă în care șoselele erau pline de găuri. Veneam spre casă pe centura București si am lovit o groapă plină cu apă. Mi s-a aprins senzorul de presiune destul de repede și deja simțeam că roata e dezumflată. Am mers până la prima benzinărie si am văzut că janta era strâmbă, dar din fericire anvelopa nu s-a tăiat - doar a făcut o mică gâlmă. Fix atunci intra în benzinărie un camion. Am împrumutat un ciocan, am îndreptat janta cât am putut, am umflat roata și am mers spre casă. Era sfârșitul iernii și am trecut curând la cauciucurile de vară și jantele pe 17. Probabil dacă aveam jantele de aliaj dauna era mai mare. În toamnă o să cumpăr alte anvelope - probabil voi trece la Grabber Cross A/S să rămân cu un singur set de anvelope și voi avea și lanțuri la mine pentru ieșiri mai grele.  La ultima vizită în service s-a constatat că amortizoarele pe spate au cam curs - simțeam și eu o schimbare în rău a comportamentului mașinii, mai ales la trecerea peste limitatoare de viteză. Încet-încet, vreau să aduc diverse îmbunătățiri mașinii, așa că am profitat de ocazie și am instalat amortizoare Bilstein by Mudster +2cm - pare că este cu totul o altă mașină. S-au schimbat și flanșele de amortizor pe față și asta a rezolvat o altă problemă pe care o aveam: uneori când frânam în timpul parcării, se auzea o bătaie. Inițial am crezut că ar putea fi o bucșă, dar la verificare totul părea în regulă. Repet poate la fiecare mesaj acest lucru: în continuare îmi place mașina foarte mult și nu am în plan să o înlocuiesc. Să fiu sincer, m-am gândit și nu imi vine în minte o altă mașină care să se potrivească momentan stilului nostru, cu un buget decent. Am reînnoit RCA și Casco la Allianz. Probabil o să ajung mai rar în reprezentanță - amortizoarele și schimburile intermediare de ulei au fost făcute în alte service-uri. Drumuri bune și să auzim doar de bine!
    • Mulțumesc pentru sfaturi! Din păcate bateria m-a lasat in concediu departe de casa. Acasa mi-as fi luat direct 7711575175 pentru a evita probleme de genul acesta. A doua varianta era Bosch 0092PE0080 care am inteles ca e aproape identică cu Varta, care insa nu era prea bine in parametri la masuratori. (Cea de pe stoc) Asa ca am optat pentru a 3 a varianta Exide EL700 care se potriveste perfect, insa e "virgina" exact pe partea unde este furtunul de evacuare a gazelor si nubare dop, ci un capac turnat sin plastic. (Am atașat o poza cu situatia din teren) Am scris celor de la Exide cerand sa ma ajute cu informatii referitoare la deblocarea gaurii pe partea bornei plus, insa se pare ca au multe solicitari, sau sunt interesati sa vanda cat mai mult, iar cand ai o problema tehnica se fac ca ploua. (am scris direct la exidegroup.com) Am montat bateria asa pe masina si am lasat-o peste noapte in speranta ca isi citește valorile noii baterii si in timp isi va regla parametrii de încărcare pentru noua baterie. Maine ii dau o cheie.😃
×
×
  • Creează nouă...