Sari la conținut

nindesign

Members
  • Număr conținut

    27
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Orice postat de nindesign

  1. Am făcut un calcul comparativ intre costul mașinii mele cu versiunea laureate la care am adăugat opționalele pentru a ajunge la configurația SL Orange, iar ca si concluzie SL este mai ieftina cu aprox. 250 euro la care se mai poate adauga modemul si abonamentul de internet.
  2. Pai nu stiu daca a fost demonstrat ceva, eu nu am plătit si nu plătesc nimic. Iar daca stam si socotim putin, adăugand la vârful de gama opționalele pe care le are SL Orange prețul final va fi mai mare decât cel al SL.
  3. Eu, cu Orange nu am semnat nici un contract. Am ridicat pachetul cu, modemul si SIM-ul activat la câteva zile după ce am luat masina. Contractul, daca putem să-i spunem așa, este gratuit pentru 2 ani, cu un trafic de 12GB/luna. Modemul, daca rețeaua are acoperire, oferă conexiune 4G. Eu l-am folosit destul de mult, deoarece se pot conecta 10 dispozitive simultan, iar copii îmi stau liniștiți la drum . Despre prelungire inca nu mi-am pus problema, pt ca mai am 1 an si 7 luni gratuit. Stiu de la dealer ca, după expirarea contractului, chiar daca il prelungesc sau nu modemul rămâne la mine
  4. Sa înțeleg ideea la ce? Ca e marketing, ok , am scris in post ca e normal sa fie așa. Si DA , cele enumerate de mine imi sunt de folos. Poate ma exprim mai alambicat in scris, dar sa o lăsam asa. Mulțumesc.
  5. De ce spui ca netul de pe SL Orange e praf in ochi? Ai si folosești aceasta optiune? Eu am, il folosesc si e mai mult decât ok. Pot fi conectate mai multe echipamente simultan si se mișca foarte bine. Ce te-a făcut sa ajungi la concluzia ca e praf in ochi? Pilotul automat, limitatorul de viteza, încălzirea in scaune, medianav-ul, senzorii de parcare, camera video pt mers inapoi pt tine sunt niste zorzoane inutile? Scuza-ma, mie chiar îmi sunt de folos?
  6. Adusesem in discuție, doar la nivel de look si/sau micile " brizbrizuri"cu plusurile sau minusurile aferente. Pana la urma marketingul este prezent pe orice palier comercial si nu numai, si e normal sa fie așa. In comparația cu Seria Limitat Orange (care inițial a fost de 1000 de unități după care sa mai suplimentat cu 500) care avea de serie unele utilități (ex. Senzori parcare +camera video, scaune încălzite, Cruise Control ...) la SL Black acestea sunt opționale și se plătesc ca atare. In schimb SL Black ,de serie , are unele accesorii (ex. Pack adventure cu protecții aripi si portiere s
  7. Ce părere aveți despre noua serie limitata Duster Black Touch ? ( http://www.dacia.ro/duster-black-touch/ ) Mi se pare interesanta grila calandrului si negru. De asemenea si faptul ca protecțiile aripilor si portierelor sunt montate din fabrica. Insa nu îmi plac colatele de pe stâlpi. Oare o avea protecția din fata de aluminiu?
  8. Felicitari pentru automatizari sunt foarte practice. Nu te-ai gândit insa si la posibilitatea ridicarii automate a geamurilor (in cazul in care acestea se găsesc deschise) la închiderea mașinii?
  9. Să-l stăpânești sănătos si sa faci milionul de km cu el. Referitor la rularea fișierelor video pe medianav, din păcate nu este posibil întrucât player-ul instalat nu citește decât fișiere audio. Pentru a putea viziona filme pe medianav ai opțiunea utilizării firmware-ului Menavrus (despre care s-a scris pe forum ) insa este pe riscul tau. Sunt colegi care au mai multe cunoștințe despre acesta. Medianavul nu are conexiune modul wifi pentru a se conecta la internet prin modemul primit. Ca fapt divers, internetul nu este nelimitat , ai alocat un trafic de 12GB pe luna
  10. Aerul condiționat este asemănător si la duster-ul meu (același motor insa 4x4) insa sincer eu sunt mulțumit de cum și-a făcut treaba vara asta si la temperaturi de 38 °C. Sa îți spun si de ce, la serviciu avem mașini cu aer condiționat manual care răcesc foarte foarte tare. La drum era super bine nu simțeam ca totusi era prea rece. Dac mai luam pe cineva "din drum" imi spunea ca e rece tare in masina insa eu nu imi dadeam seama, asa ca reușeam sa răcesc ca lumea in fiecare an, pana am renunțat la aerul condiționat. La duster în schimb, am mers mai toată vara cu aerul conditionat la viteza 2
  11. Sunt frumoase, e alt ceva, interesant daca pot fi înlocuite carcasele.
  12. Multumesc, imi cer scuze pentru întârzierea raspunsului, insa sa știi ca nu am primit mesajul pe PM. Netul este super ok, daca exista acoperire 3G Orange, insa daca semnalul este slab transmisia este 2G , ceva mai mica la transfer insa au fost puține situații. Da, echipamentul este un modem 3G Huawei care are slot pentru cartela orange si este un hotspot doar in masina. Se pot conecta cu parola simultan 12 device-uri. Medianav- ul nu are modul wifi integrat, ar fi fost de vis sa fi avut ) . Orange oferă 24 de luni de abonament gratuit cu in trafic de 12GB pe luna. Monitorizarea traficului,
  13. Sa o stăpâniți sănătoși si sa va duca fara probleme prin locuri minunate. Referitor la cheie, nu se vede prea bine, pare sa aibă butoanele mai mari?
  14. Pentru Duster-ul meu 1,6, 114 CP am platit, la sfarsitul lui iulie, taxa de timbru undeva pana in 1150 ron. Primesti autorizatie si numere provizorii de la dealer pentru 30 zile calendaristice. Pentru calcularea taxei de timbru trebuie sa depui o cerere, si unele acte si documete, la ANAF local si primesti, in general, in 24 de ore calculul taxei. Te sfatuiesc, pentru a evita statul de 2 ori ca coada, sa platesti odata cu taxa de timbru si taxa pentru certificatul de inmatriculare. Dupa ce ai achitat taxa trebuie sa mergi la Taxe si impozite locale pentru luarea in evidenta in vederea plati in
  15. Va mulțumesc pentru urări, cu siguranță am sa încerc sa fiu prezent la cat mai multe ieșiri fie ele locale, zonale sau cu toti membri, fie ele soft sau hard, ca participant sau doar ca simplu privitor, in esența din toate se câștiga cate ceva (experienta, sfaturi, învățăminte , cunoștințe noi plus socializare).
  16. Mulțumesc de invitație, cu mare drag insa sa știți ca eu nu sunt nici macar la clasa 0 vis-a-vis de offroad
  17. Multumesc, citisem toate posturile din acea sectiune si chiar i-am scris in privat colegului @menavrus cerandu-i detalii insa nu am primit nici un raspuns. Acum am recitit toate posturile si pentru moment am ajuns la concluzia ca, cum e acum MediaNav-ul este foaaarte bun . . . Totusi ii lipseste putina culoare, si ma gandeam si la modificarea de skin cu M1, insa nu stiu ce sa zic, o fi probleme cu garantia, nu o fi . . Poate totusi la un moment dat un coleg care il foloseste de mai mult timp ne va impartasi experienta cu acest Menavrus
  18. Pentru ca nu stiu inca unde ar trebui sa scriu, si nici nu am găsit foarte multe despre Menavrus, sau poate nu am știut eu sa caut, va rog sa ma luminați si pe mine cu mai multe detalii despre Menavrus. Ce am înțeles eu, sper sa nu greșesc, Menavrus este o aplicație de tip firmware ce boot-eaza si rulează de pe un stick peste software-ul de baza a Medianav. Acum, poseda/utilizeaza cineva acest software? Ce opțiuni oferă? Cat costa si cum se obtine? Se oferă update-uri? Poate fi customizat? Si ca sa închei, merita investiția? Va multumesc.
  19. Cunoașteți vreo posibilitate de modificare a vitezei la care se blochează ușile? Inițial, daca nu ma înșel, acestea se blochează la 7 km/h. Din punctul meu de vedere este o opțiune utila insa mi-aș dori ca ușile sa se blocheze undeva pe la 20 km/h.
  20. Mulțumesc, am sa fac o întrebare si la dealer-ul local, iar daca prețul e mult mai mare cu prima ocazie când voi avea drum la București voi merge la cei de la Mudster.
  21. Mulțumesc pentru urări, sa dea Domnul sa facem cu toți cat mai multi kilometri fara evenimente nedorite.
  22. Salutare, spune-mi te rog scuturile pe care le-am vazut in fotografiile din postul #61 sunt montate de catre dealerul de unde ai luat masina? Ce preturi au avut acestea cu tot cu manopera? Multumesc
  23. Mulțumesc mult! Consumul mediu estimat de catre CB pentru cei aproximativ 1300 km parcurși pana acum, ar fi de 7,6. Ca si proporție, acestea au fost parcursi 60% in oraș 30% in afara si 10% pe drumuri ușoare pe diverse dealuri. Stilul de condus este unul temperat cu respectarea recomandărilor din manual, nedepășind astfel 2500 rotații la schimbarea vitezelor (ajutor fiindu-mi martorii de bord ). Masina este setata pe modul Auto cu opțiunea Eco activata . Plecarea de pe loc, daca locul e drept si sunt maxim 3 persoane in mașină fara bagaje o fac cu viteza a II a.
  24. nindesign

    Hop Si Eu :o)

    Salutare tuturor, Daca de luni bune sunt prezent pe for doar ca simplu privitor, de puțin timp sunt fericitul posesor al unui Duster de care sunt foaaaarte mândru. Am sa încerc sa il descriu pe scurt deoarece îmi tot vine sa vorbesc despre el si cat e de, si cum e de . . . . Astfel "al meu", face parte din seria limitata Orange , este 4x4, motorizare 1,6 benzina, negru la care i-am adăugat ca si accesorii cotiera si barele transversale. Astfel permiteti-mi sa vi-l prezint. Totodată, profitând de zilele frumoase m-am bucurat de achiziție purtand-ul cu emoție pe pe câteva dr
×
×
  • Creează nouă...