Sari la conținut

Manual service Dacia Duster


Postări Recomandate

@tynn23 cu tot respectul insa nu stiu cine se "inflameaza", tocmai acesta este si scopul principal al unui forum auto: sa ne ajutam unii pe altii si sa invatam unii de la altii, desigur ca pot sa apara si "nemultumiti" de ajutorul primit chiar daca acesta este benevol si nu o obligatie iar cei care il ofera rapesc din timpul lor pentru a face acest lucru,... dar ma opresc aici pentru ca nu doresc sa intru in vreo polemica sau flame.

Revenind la subiectul topicului si ceea ce ai scris as adauga ca cei doi colegi Gabi68 si Adi73 nu se refereau la "materialul" din prima postare ci la cele pe care le-am oferit recent (si probabil din greseala le-am sters, tocmai de aceea le-am urcat din nou), iar manualul din link-ul tau s-a mai oferit de cateva ori, se afla si in arhiva ManualeDuster2009.7z printre altele, pentru toate acestea nu este nevoie de "abonament" card bancar sau tot ce ai scris, le poate descarca oricine doreste cu mentiunile pe care le-am facut, plus ca intre manualele de reparatii mai vechi si cele noi sunt si asemanari dar si deosebiri asa cum bine au precizat anterior si ceilalti colegi de forum.

PS: chiar daca prima masina am avut-o acum vreo 33 de ani (cand nici nu aveam acces la atata informatie) pe mine manualele dar mai ales informatiile oferite de ceilalti colegi mai vechi sau mai noi altruisti dar cu mai multa experienta si de pe acest forum m-au ajutat asa ca tin sa le multumesc din nou.

Editat de Gil26
  • Like 1
  • Trist 1
Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
  • Răspunsuri 131
  • Creat pe
  • Ultimul Răspuns

Top participanti la discutie

Top participanti la discutie

Postari populare

Știu foarte bine ce am scris, unii au citit și printre rânduri și au înțeles mesajul restul nu au făcut diferența între 1+1 =10 sau 1+1=2  Ca funcție sistemul 4x4( antrenare diferențial și punte

Informațiile trebuie să fie publice, și sunt doar că nu gratis și nu pentru oricine. Mai nou e doar online cu abonament  

@w1zardus umplerea se face pana la preaplin, atasat inca trei capturi si ma opresc aici cu asta pentru ca suntem putin offtopic despre o operatie particulara si nu despre manualele de service (dar rei

Posted Images

Link-ul din primul post se poate descărca fără probleme, faptul că trebuie repetat fiecare pas nu e un impediment, trebuie doar atenție (se deschid suficiente ecrane cu reclame), și nu, nu trebuie niciun card.

PS. Chiar acum îl descarc din nou.

 

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

deja din octombrie ma oferisem (reiau).

Mai mult de atat nu pot face.

 

 

 

Daca este de ajutor pot gazdui un loc de stocare pentru date de interes (manuale, etc), free evidnet,

acces web (si nu expira .

pt inceput, 10 GB sunt disponibili.

cloud privat, al meu, sa nu se inteleaga gresit.

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

@foxbat ai mai scris asta chiar de cateva ori, daca tot doresti sa oferi un cloud sincer nu inteleg si nici nu stiu cine si ce te "impiedica" sa faci acest lucru, daca vrei poti sa descarci si ceea ce am oferit (de aceea am si facut asta), poti sa regrupezi modifici stergi orice, dar mai ales poti sa adaugi tot ceea ce crezi ca poate sa fie interesant si util celorlalti (eu oricum nu voi urca\descarca de acolo)

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

:)

pai nu ma impiedics nimeni doar cs eu n am materiale si daca e cineva interesat sa le ofere,eu le "hostez".la it ma pricep,la Duster sunt altii profi.

Am postat pt ca se tot impiedica lumea de "nu pot sa descarc,',atat.

 

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Acum 6 ore, Gil26 a spus:

@tynn23 cu tot respectul insa nu stiu cine se "inflameaza", tocmai acesta este si scopul principal al unui forum auto: sa ne ajutam unii pe altii si sa invatam unii de la altii, desigur ca pot sa apara si "nemultumiti" de ajutorul primit chiar daca acesta este benevol si nu o obligatie iar cei care il ofera rapesc din timpul lor pentru a face acest lucru,... dar ma opresc aici pentru ca nu doresc sa intru in vreo polemica sau flame.

Revenind la subiectul topicului si ceea ce ai scris as adauga ca cei doi colegi Gabi68 si Adi73 nu se refereau la "materialul" din prima postare ci la cele pe care le-am oferit recent (si probabil din greseala le-am sters, tocmai de aceea le-am urcat din nou), iar manualul din link-ul tau s-a mai oferit de cateva ori, se afla si in arhiva ManualeDuster2009.7z printre altele, pentru toate acestea nu este nevoie de "abonament" card bancar sau tot ce ai scris, le poate descarca oricine doreste cu mentiunile pe care le-am facut, plus ca intre manualele de reparatii mai vechi si cele noi sunt si asemanari dar si deosebiri asa cum bine au precizat anterior si ceilalti colegi de forum.

PS: chiar daca prima masina am avut-o acum vreo 33 de ani (cand nici nu aveam acces la atata informatie) pe mine manualele dar mai ales informatiile oferite de ceilalti colegi mai vechi sau mai noi altruisti dar cu mai multa experienta si de pe acest forum m-au ajutat asa ca tin sa le multumesc din nou.

Nici eu nu vreau sa intu in polemici, mai ales cu cineva care mi-a sarit in ajutor si nici nu am intentionat sa te jignesc in niciun fel. Apreciez inca o data altruismul de care ai dat dovada, insa n-am inteles de ce gestul meu de a da share manualului de Duster PH1 a cam fost luat in raspar, tinand cont ca download-ul din prima postare chiar nu merge sau o fi mai dificil de efectuat... In link-ul pus de mine e un singur click de dat. N-am vrut sa ma impaunez ca am facut eu vreo mare descoperire, ci doar am vrut sa ajut pe cei mai stangaci in ale calculatorului sa descarce mai usor acest manual, care zic eu ca inca este de actualitate si foarte bine structurat. Fiindca, cum bine ai spus si tu, si pe mine m-au ajutat in decursul timpului informatiile si manualele de reparatii gasite pe forumuri. Pana la urma, postam aici fiindca ne leaga o pasiune comuna, in niciun caz nu cred ca este constructiv sa intram in discordie.

Iar daca cineva s-a simtit ofensat de cuvintele mele, doresc sa imi cer scuze si apreciez totusi ca pana cand si discutiile in contradictoriu pe acest forum sunt la modul civilizat, fara jigniri badaranesti, cum am avut dezamagirea sa primesc, pe daciaclub...

Editat de tynn23
Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți începe deja să scrii comentariul și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, te rog, autentifică-te.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

Încărcare
  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.



×
×
  • Creează nouă...