Sari la conținut

Postări Recomandate

Salutare noilor veniti! E bine de stiut ca mai exista colegi prin zona care vor sa socializeze pe subiectul "Duster". Si eu sunt pro intalniri periodice, si ar fi frumos sa ne strangem din nou cat mai multi.

 

Mai demult ideea intalnirilor a fost ca dupa un pahar de vorba la o cafea sa facem si o plimbare prin dealurile din zona. "Sediul" era in MBO City pe Pandurilor de unde se ajunge in doua minute in Livada (pista de motocross) de langa releul din varful dealului Viile Dealului Mic. Scopul era sa ne cunoastem masinile, sa le vedem in actiune, sa vorbim despre ele, sa ne laudam cu ele, sa ne informam despre micile ei imperfectiuni mai mult sau mai putin enervante.

 

Dar cum vechii lideri s-au retras din gasca, nimeni nu a mai convocat "sedintele" periodice. Totusi cativa dintre noi am mai fost la cateva plimbari prin zona impreuna. Vara a fost mai liniste, fiecare cu familia, concedii, etc, dar din septembrie a reinceput sezonul, si deja am fost la cateva plimbari cu colegul Offwhite si cu un prieten conducand un Duster inchiriat (35 eur/zi). Sambata trecuta am facut un traseu superb de 85 km, cam jumatate facand parte din traseele etapei muresene al campionatului 100Tracks, in muntii Gurghiului. Cu noroieli, trolieri, tot tacamul.

 

Revenind la intalniri: eu doar in zilele de marti sau miercuri as putea veni dupa ora 17.00. Saptamana viitoare am putea face o prima incercare de convocare a colegilor din zona, mai vechi, mai noi, mai off-roaderi, mai road-runneri, dizelari, benzinari, integralisti, fwd-isti, pro-tuneri, traditionalisti, oricine interesat de Dustere, proprietar sau nu.

Ca si locatie nu insist neaparat pentru MBO City, dar sa fie in apropierea unui local unde sa putem sorbi un ceai, un suc, o cafea la caldurica, in timp ce stam la barfe.

 

Asadar, astept propuneri pentru saptamana viitoare, ziua (marti sau miercuri) si ora si eventual locatia (in lipsa altor propuneri ramane MBO City)

 

Propunerea mea:

Marti, ora 18.00, MBO City

 

Am atasat cateva poze cu dusterele muresene albe prin Mtii Gurghiului.

Numai bine :)

post-289-0-00814400-1445416190_thumb.jpg

post-289-0-45275700-1445416192_thumb.jpg

post-289-0-73884100-1445416194_thumb.jpg

Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
  • Răspunsuri 466
  • Creat pe
  • Ultimul Răspuns

Top participanti la discutie

Top participanti la discutie

Postari populare

Duster diesel 4x4 - 15000 eur Sufa rezistenta - 20 eur Mirosul de cauciuc ars de dimineata dupa ce ai scos o masina din sant - de nepretuit!   S-a intamplat pe serpentina spre Predeal ieri dimine

Salutare,   Baieti, cred ca una dintre cele mai frumoase poze de grup.....ce mai o intalnire superba, camarazi adevarati, atmosfera placuta. De la stanga la dreapta, au evoluat titulari in echipa d

In sfarsit am reusit sa evadez cateva ore de pe asfalt sa-mi incerc noile upgrade-uri, pe teren. Diferenta de +6 cm la garda merita toti banii si toata osteneala cu modificarile. Masina trece fara emo

Posted Images

Alătură-te conversației

Poți începe deja să scrii comentariul și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, te rog, autentifică-te.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

Încărcare
  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.



×
×
  • Creează nouă...